Plantare si Intretinere Arbori Paulownia

Plantare si Intretinere Arbori Paulownia

PAULOWNIA - Arborele Viitorului 

Arborele foios Paulownia sau “ copacul printesei “ , este un copac de esenta tare, originar din China, cu cea mai rapida crestere din lume. Poate atinge o inaltime de 30 m la maturitate, cu frunze mari in forma de inima si un diametru in sectiune de pana la 80 cm. Florile apar primavara, in mai-iunie, avand o corola mov tubulara, de 3-4 cm, iar fructul este o capsula uscata, maro continand mii de seminte. Odata inflorite, florile rezista aproximativ o luna. De asemenea este foarte apreciat de apicultori, mierea provenita in mare parte de la florile de Paulownia fiind cea mai buna la gust. Mierea de Paulownia este deschisa la culoare, limpede si foarte aromata de aceea se poate compara prin culoare si consistenta cu cea de salcam. Este de inalta calitate, un singur stup producand 10 - 15 kg de miere in timpul sezonului de inflorire.

Arborele are o crestere rapida, de 4-5 m pe an, se regenereaza din propria tulpina, dupa fiecare taiere un nou vlastar luand locul trunchiului taiat. Se pot recolta intre 3-5 rotatii de crestere fara a fi nevoie de o replantare. Rezista la temperaturi scazute de pana la -30 grade dar si la temperaturi ridicate de +45 grade cand ajunge la maturitate iar la 20°C se opreste din crestere. Pentru a obtine o înaltime si un diametru optim este necesara o temperatura medie zilnica de aproximativ 24-29°C. Viteza de crestere Paulownia

Paulownia este o fiinta vie care are nevoie de dragoste si atentie!

Primul lucru pe care trebuie sa-l stiti este cum sa lucrati cu butasii. In cazul in care, fie nu va pricepeti, fie nu doriti sa invatati, trebuie sa lucrati doar cu plante lastarite din butasi. Din acest motiv “AGRO DENMAR SRL” a ales sa livreze catre clienti doar butasi lastariti si cu radacina si doar in cazurile in care clientul isi asuma raspunderea, livram butasi simpli. Trebuie sa stiti ca un butas contine viata si poate fi folosit pentru a crea o noua planta intr-o perioada determinata de timp si doar o singura data. Daca este manevrat necorespunzator, el poate fi pierdut definitiv!

 

Instructiuni pentru plantarea arborelui ( paulownia butas lemnificat cu radacina )

Pasul 1

  1. alegeti locul pentru plantare si sapati o groapa de aproximativ 30-40cm adancime. Cum se planteaza Paulownia butas lemnificat cu radacina
  2. adaugati compost (mranita), nisip si amestecati bine cu solul.
  3. formati o gramada de amestec in partea inferioara a gaurii astupand ¾ din adancimea gropii, exemplu in figura alaturata.

 

 

 

Pasul 2

  1. pozitionati radacina in groapa care a-ti facut-o si umpleti groapa cu restul de sol ramas apoi tasati bine cu piciorul pentru a evita golurile de aer din jurul radacinii. (nu acoperiti tulpina!!!) Cum se planteaza Paulownia butas lemnificat cu radacina
  2. lasati tulpina afara maxim 5 cm, exemplu in figura alaturata
  3. daca solul nu are suficienta umiditate dupa plantare udati din abundenta planta.

 

 

 

 

Pasul 3

  1. faceti o movila (musuroi) de pamant in jurul arborelui pentru a proteja mai bine radacina. (in cazul plantarii de toamna). ex. Cum se planteaza Paulownia butas lemnificat cu radacina
  2. plantarea de primavara se face exact ca si in figurile ilustrate insa fara sa se faca movila de pamant.
  3. primavara devreme inainte de a germinaza mugurii se indeparteaza movila de pamant.
  4. pentru o dezvoltare buna este important ca solul sa fie permanent reavăn dar nu umed in exces, solul trebuie sa aiba un drenaj bun sa nu balteasca apa o perioada lunga de timp.
  5. in timp ce puietul se dezvolta avem grija sa copilim lastarii de pe tulpina ca in imaginea de mai jos Imagine copilire paulownia
  6. atunci cand puietul de paulownia a crescut in jur de 1m incepem sa eliminam primul si al doilea rand de frunze, si tot asa la 1.5m , 2m, 3m.
  7. pentru cultura de lemn este important sa formam tulpina cat mai curata fara ramificatii si inalta.
  8. "daca dorim sa formam paulownia ca arbore ornamental, ex. putem curata tulpina pana la 2,5m sau 3m dupa preferinta apoi taiem varful dupa care lasam lastarii sa formeze ramificatia. Iar pentru formarea coroanei este recomandat de-a lungul timpului sa fasonam ramificatiile pentru a stimula cresterea de lastari noi si tot asa pana ajungem la forma dorita a coronamentului."
  9. dupa 6 luni de vegetatie, recomandat primavara (Atentie !!! doar pentru puiet nu pentru plantarea de butasi lemnificati) este necesara taierea totala de la baza solului, pentru o dezvoltare a tulpini mult mai rapida, viguroasa si dreapta implicit rezistenta la temperatui scazute pentru anul 2 de vegetatie.

 

Pasul 4

  1. udarea se face de 2 ori pe saptamana primavara si in perioada de vara (seceta) la 2 zile (daca este posibil).
  2. hraniti plantele din 2 in 2 luni cu complex (15/15/15) sau mranita (gunoi de grajd uscat) pentru o dezvoltare buna si rapida. Este recomandat cel putin 2 ani ca planta sa se dezvolta bine radicular.

 


 

Instructiuni pentru plantarea ( arborelui paulownia rasad )

Pasul 1

  1. alegeti locul pentru plantare si sapati o groapa de aproximativ 30cm adancime, acest proces ajuta mult dezvoltarea puietului.Cum se planteaza Paulownia rasad
  2. adaugati compost (mranita), nisip si amestecati bine cu solul.
  3. formati o gramada de amestec in partea inferioara a gaurii astupand 96% din adancimea gropii, exemplu in figura alaturata.

 

 

 

Pasul 2

  1. pozitionati puiet-ul in groapa care a-ti facut-o si umpleti groapa cu restul de sol ramas apoi tasati usor cu podul palmei pentru a evita golurile de aer din jurul puiet-ului exemplu in figura alaturata.Cum se planteaza Paulownia rasad
  2. dupa plantare udati din abundenta.
  3. pentru o dezvoltare buna este important ca solul sa fie permanent reavăn dar nu umed in exces, solul trebuie sa aiba un drenaj bun sa nu balteasca apa o perioada lunga de timp.
  4. in timp ce puietul se dezvolta avem grija sa copilim lastarii de pe tulpina ca in imaginea de mai jos.
  5. atunci cand puietul de paulownia a crescut in jur de 1m incepem sa eliminam primul si al doilea rand de frunze, si tot asa la 1.5m , 2m, 3m.
  6. pentru cultura de lemn este important sa formam tulpina cat mai curata fara ramificatii si inalta.
  7. "daca dorim sa formam paulownia ca arbore ornamental, ex. putem curata tulpina pana la 2,5m sau 3m dupa preferinta apoi taiem varful dupa care lasam lastarii sa formeze ramificatia. Iar pentru formarea coroanei este recomandat de-a lungul timpului sa fasonam ramificatiile pentru a stimula cresterea de lastari noi si tot asa pana ajungem la forma dorita a coronamentului."
  8. dupa 6 luni de vegetatie, recomandat primavara este necesara taierea totala de la baza solului, pentu o dezvoltare a tulpini mult mai rapida, viguroasa si dreapta implicit rezistenta la temperatui scazute pentu anul 2 de vegetatie.

 

Pasul 3

  1. udarea se face de 2 ori pe saptamana primavara si in perioada de vara (seceta) la 2 zile (daca este posibil).
  2. hraniti plantele din 2 in 2 luni cu complex (15/15/15) sau mranita (gunoi de grajd uscat) pentru o dezvoltare buna si rapida. Este recomandat cel putin 2 ani ca planta sa se dezvolta bine radicular.

 


 

Instructiuni pentru plantarea ( arborelui paulownia drajon )

Pasul 1 ( Identic cu pasul 1 de la instructiuni pentru plantarea arborelui paulownia rasad )

Pasul 2

  1. pozitionati drajon-ul orizontal putin inclinat in groapa care a-ti facut-o si umpleti groapa cu restul de sol ramas apoi tasati usor cu podul palmei pentru a evita golurile de aer din jurul drajon-ului exemplu in figura alaturataCum se planteaza Paulownia drajon
  2. dupa plantare udati din abundenta.
  3. este important ca solul sa fie permanent umed dar nu in exces, pana ce drajonul incepe germinarea de muguri implicit lastari.
  4. dupa ce lastarii au crescut in jur de 10cm lasati unul mai frumos iar restul se elimina.

Pasul 3

  1. udarea se face de 2 ori pe saptamana primavara si in perioada de vara (seceta) la 2 zile (daca este posibil).
  2. hraniti plantele din 2 in 2 luni cu complex (15/15/15) sau mranita (gunoi de grajd uscat) pentru o dezvoltare buna si rapida. Este recomandat cel putin 2 ani ca planta sa se dezvolta bine radicular.

 


 

Pentru infiintarea unei plantatii de Paulownia trebuiesc urmati anumiti pasi:

1) Pregatirea terenului

  1. terenuri umede, mediu argiloase si bine drenate, cu o usoara panta, deoarece nu tolereaza solurile inundate. Locurile in care nivelul apei freatice este la mai putin de 1,5 m de suprafata nu sunt adecvate pentru Paulownia. Pentru a asigura cresterea maxima, irigarea poate fi necesara pe intreaga durata a ciclului de dezvoltare.
  2. teren cu o expozitie insorita (SE, S, SV), opus directiei vanturilor puternice.
  3. teren arat profund, (35-50 cm) si apoi frezat cu freza rotativa, preferabil de toamna.
  4. primavara, cu 3 saptamani inaintea plantarii se da cu erbicid (Total) pentru combaterea buruienilor.
  5. daca costurile de pregatire va permit, puteti face inainte de plantare o noua aratura cu discuire sau frezare. Astfel, terenul este bine pregatit pentru plantare!

 

2) Plantarea Paulownia

  1. daca plantarea se face in gropi sapate cu un burghiu cu adancime de 60cm, nu mai este nevoie de ararea terenului!  Cum se planteaza Paulownia
  2. plantarea se poate face in grila de 4 x 4 sau 4 x 3. Pentru stabilirea punctelor de plantare se face o trasare cu sfori. Dupa marcarea celor 600 sau 800 de locuri de plantare la 1Ha se executa gauri cu ajutorul unor burghie (pe tractor sau alt mecanism) cu diametrul intre 25 cm si 40 cm, de adancime intre 60 si 80 cm.
  3. se poate pune 4-6 kg de ingrasamant mranita (gunoi de grajd uscat) sau 200g de ingrasamant complex (15/15/15). Returnati acest sol fertilizat in groapa pana cand adancimea ajunge la 30-40 cm. Acesta este modul prin care se asigura baza nutritionala astfel incat radacinile se dezvolta mult mai rapid.
  4. modalitatea de irigare recomandata este prin picurare.
  5. in primul an este foarte important ca solul sa fie curatat de buruieni, prin prasire sau erbicidare.
  6.  pentru a ajunge la un diametru de 25-30 cm are nevoie de o perioada de vegetatie de 36 luni. Datorita climei, vegetatia este de aproximativ 6 luni pe an.

 

Ingrijire si Intretinere Paulownia 

  • in primavara cresc de obicei 2 lastari. Trebuie sa creasca 10 cm si sa-l rupeti pe cel mai slab. Acesta este modul prin care se formeaza trunchiul copacului. Este extrem de important daca plantezi paulownia pentru lemn. Daca lasati lastarii sa creasca, copacul de paulownia va deveni un tufis ceea ce nu este recomandat.
  • pentru a proteja copacul de buruieni cel putin pe o raza de 50 cm in jurul trunchiului se poate pune o folie de mulcire neagra care are totodata si rolul de a tine caldura si umezeala solului.
  • pe masura ce trunchiul creste peste 1 metru incep sa apara muguri. Inlaturarea mugurilor este necesara pentru ca trunchiul sa creasca drept, fara ramuri pana la cel putin 6 m. Lipsa de ramuri garanteaza calitatea lemnului. Atentie insa la frunze daca apar muguri, este posibil ca aceasta actiune sa se faca de cateva ori.
  • respectand aceste reguli vei deveni un mandru producator. Evident, eforturile depuse in primul an va vor fi rasplatite in anii urmatori. 

Cum se planteaza ingrijeste Paulownia Cum se planteaza ingrijeste Paulownia  

Apa are o mare importanta, mai ales in primul si cel de-al doilea an de viata al tinerilor copaci de Paulownia. Dupa care, sistemul de radacina este destul de mult dezvoltat pentru a ajunge la stratul acvifer. Cel mai bun mod de irigare este sistemul prin picurare. Un copac tanar are nevoie de 20-30 l de apa, asigurate prin 1-2 irigari pe saptamana. Timpul recomandat plantarii butasilor cu radacina este din Noiembrie pana la sfarsitul lunii Aprilie. Puietii de Paulownia care vin in ghiveci se pot planta de la sfarsitul lunii Aprilie pana la inceputul lunii Iulie.

Lemnul are culoarea galben deschis spre rosu deschis. Materialul lemnos se usuca bine, nu se deformeaza, nu crapa si nu isi schimba forma cu usurinta. O placa de 25 mm grosime poate fi uscata pâna la o umezeala de 10%, în 25 de zile, la temperatura normala a camerei. Dupa uscare, materialul lemnos este foarte stabil.

Lemn de Paulownia

Paulownia are 1/3 din greutatea stejarului si jumatate din greutatea pinului.Paulownia este un foarte bun izolator. Rezistenta la temperatura îi ofera lemnului o mai mare neinflamabilitate. Temperatura de aprindere este de aproximativ 400°C, aproape dubla fata de multi copaci conventionali americani de esenta tare si moale. Materialul lemnos paulownia poate fi folosit în productia diferitelor articole: mobila, constructii navale, aeronave, cutii de ambalare, seifuri, instrumente muzicale, auto, etc.

Noi oferim butasii taiati si pregatiti pentru plantare. Astfel, nu trebuie sa platesti aschiile care nu sunt folositoare sau trebuiesc inlaturate oricum, si, dupa cum am mai mentionat, atunci cand mutam copacii de paulownia in alt loc, acestia trebuie taiati de la baza pamantului, astfel este eliminat riscul ca primavara cand clientul nostru este tentat sa nu-i taie ( cum se intampla de obicei) sa ii fie afectata productia dupa aceea. 

Butasi de Paulownia

Sigilam capatul taiat cu ceara ca sa prevenim evaporarea umiditatii, si pentru o protectie mai buna iarna. Acesta este cel mai bun mod de inmagazinare pentru o perioada cat mai lunga de timp si fara pamant. Este important acest lucru mai ales in cazul transportului pe distanta lunga.

ATENTIE! Nu curatati ceara la plantare ea se topeste singura vara.

 

Agro Denmar SRL Postat de Agro Denmar SRL

AGRO DENMAR SRL, Producător Autorizat cu Experiență vă oferă o gamă variată de Arbori și Arbuști Fructiferi la prețuri avantajoase cu Livrare Rapidă.

Pepiniera noastră este autorizată de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, singurul organism de stat abilitat să inspecteze și să certifice producătorii și soiurile de plante ce pot fi comercializate în România.

Pe langă plantele de calitate comercializate în magazinul online, clienții noștri pot beneficia de recomandări și consultantă specializată.

Produse legate de acest articol

Articole asemanatoare

Până când se poate planta în sezonul de toamnă?
O intrebare foarte des adresata de grădinarii nostri pentru materialul săditor care a fost achiziționat mai târziu, iar plantarea acestuia este pusă sub semnul întrebării. Dacă plantele nu se înrădăcinează în timp util sau îngheață? Cum putem găsi o soluție pentru plantarea în siguranță? Soluția este simplă şi ți-o prezentăm în cele ce urmează! In primul rand uită de calendar!  Doar condițiile meteorologice determină dacă poți planta sau nu. Datele calendaristice nu condiționează plantarea. În cazul unui început de iarnă blând, cu temperaturi pozitive și o prognoză meteo favorabilă, poți planta materialul săditor în condiții de siguranță și cu o rată de prindere de 100%, singura co..
0 comentarii - vezi comentariile

25 Comentarii la "Plantare si Intretinere Arbori Paulownia"

Grăteanu Niculae pe 29.07.2020
Se poate tăia curăța în verde în vederea creșterii in înălțime planta este în anul 2 de creștere multumesc Raspunde
Alex Fer pe 04.05.2020
Buna ziua, se pot planta si in luniile august, septembrie? Raspunde
Clara pe 28.02.2020
Mulțumesc agrodenmar, butașul mi a fost livrat în perfectă stare, urmează plantarea! Raspunde
Marin Bălăcean pe 27.01.2020
Sunt din Jud.Vovasna și as dori plante de Paulowia care rezista la noi teperaturile sunt foarte scăzute minus 30.35.c as dori o informatie utilă Raspunde
Cristina-Sibiu pe 04.11.2019
Buna! Am o frumusete de copacel de 3 ani, tulpina lemnificata. In toamna aceasta a facut boboci de flori. Intrebarea este: vor rezista bobocii peste iarna, sau va trebui sa ii protejez cumva? Si daca au nevoie de protectie, cu ce si cum sa ii "imbrac"? M-as bucura foarte tare sa vad copacelul inflorit la primavara. Multumesc! Raspunde
Laurentiu pe 22.09.2019
Am o nelămurire in legatura cu tăiere tehnica toti producătorii spun că indiferent daca plantam butasi sau rasaduri tot trebuie facuta tăierea tehnica si atunci nu vad care este avantajul de a planta butasi care este mai scump? Raspunde
Radu pe 22.09.2019
Buna ziua..care este diferenta intre paulownia elongata si paulownia fortunei? Și care ar fi mai indicat pentru plantare in scop decorativ și pentru umbră mai deasă?multumesc! Raspunde
Ioan pe 22.09.2019
Buna. Am Paulownia.Le-am dat ingrasamant foliar. Va rog sa-mi spuneti care este ultima data din an cand se da ingrasamant foliar. Va multumesc. Raspunde
Bălan eduard pe 22.09.2019
Care dintre denumirile de paulonia este de ornament si care pentru lemnul sau. Am comandat si eu in aceasta primavara prin o altă persoană care a luat si ea si nu mai stiu de care am luat . Din 20 comandanți mi sau trimis 21 si spre bucurie a mea au la statut toți. Raspunde
Creanga-Nechita Elena pe 22.09.2019
Va rog sa-mi spuneti ce soi este potrivit de paulownia in zona de munte Caras-Severin, Carbunari la 700m inalt, la 5 km de saska montana? Raspunde
Afişare 1 - 10 din 22 (3 pagini)

Scrie un comentariu

Nume:
 
Comentariu:
Nota: Codul html nu este tradus!